Premieră la Crama APOGEUM: anul VII al vinului APOGEUM Fetească Neagră epuizat în etapa de pre-sale. Stoc limitat pentru publicul larg.

 

După lansarea cu succes a anului VII – APOGEUM Fetească Neagră 2017, în luna martie a acestui an, Crama APOGEUM anunță că doar un număr de aproximativ 1000 de sticle mai sunt disponibile pentru publicul larg. Ediția a șaptea a vinului-eveniment care a câștigat medalia de aur (95 de puncte) la prestigiosul concurs Decanter World Wine Awards 2021 a fost lansată într-un cadru restrâns, într-o ediție limitată de 7650 de sticle.

Crama APOGEUM, cramă-butic amplasată în regiunea viticolă Dealu Mare și dedicată unui singur vin – APOGEUM Fetească Neagră, marchează un nou reper în evoluția sa: lansarea anului cu numărul 7, într-o ediție limitată de 7650 de sticle. Lansarea a avut loc într-un cadru restrâns în luna martie, fiind primul an în care producătorul comercializează stocul în sistem închis, datorită cererii ridicate. Stocul alocat etapei de pre-sale a fost epuizat, rămânând un număr mic de sticle pe care producătorul îl face disponibil publicului larg. 

APOGEUM este o nebunie, iar eu sunt ”nebunul” din spatele lui. Acest an cu numărul 7 este cel mai premiat, cel mai apreciat, continuând să contribuie la renumele în creștere al soiului românesc Feteasca Neagră. Am îmbrățișat provocarea de a-l lansa în liniște și am vrut să fac din acest eveniment un cadru de poveste, asemenea procesului prin care l-am creat. Este însă momentul să îl dedic și publicului larg, iubitorilor de vin care, până la urmă, m-au inspirat să îl creez. Virgil Mândru, proprietar Crama APOGEUM

Astfel, un stoc de aproximativ 1000 de sticle a fost păstrat în cramă pentru a fi disponibil publicului larg. Vinul va fi disponibil în magazinul cramei din Dealu Mare, precum și pe shop-ul online valahorum.com. APOGEUM Fetească Neagră este plasat în top 1% cele mai bune vinuri din lume, conform Vivino. 

Cel mai mult ne dorim ca iubitorii de vin să ne treacă pragul la cramă, să simtă energia locului, pasiunea cu care facem acest vin și, nu în ultimul rând, să vadă amforele și beciul vechi în care ne păstrăm munca de peste 25 de ani. Știm că vinul are o calitate excepțională – ne-o confirmă medaliile de aur obținute la cele mai prestigioase concursuri de pe patru continente – însă el are o bogăție intrinsecă pe care o poți descoperi cel mai bine aici, în ansamblul APOGEUM din Dealu Mare, mai precizează Virgil Mândru.

 

..................................

Crama APOGEUM este o cramă-butic aflată în zona viticola Tohani din Dealu Mare. Face parte din Ansamblul APOGEUM, ansamblu cu istorie regală alcătuit din crama cu același nume, beciul vechi, conacul APOGEUM și conacul mic, via terasată, veche de peste 50 de ani. Ansamblul pune la dispoziția publicului facilități de ospitalitate – cazare, restaurant, terasă cu vedere spre vie, degustări și tururi de cramă. Mai multe detalii pe crama-apogeum.ro.